În ziua de azi...

Femeile vor să facă streaptease în balon:

Fetiţele sunt dornice de a exersa la bară:

Pisicile au mai mult zel decât medicii:

Iar câinilor... se pare că le pasă mai mult decât părinţilor care aleg cea mai rapidă soluţie, pruncuciderea:

...totul a luat-o razna. Mă amuză şi mă oripilează deopotrivă. Mă îngrozeşte într-atât încât ajung să plâng zâmbind. Şi nu în ultimul rând, mă emoţionează profund.

Playlist-ul de sâmbătă

1. Să aştepţi oricât.                                  

2. Să aştepţi orice.                                   

3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb orice.     

Nu sunt bune decât amintirile care te      

ajută să trăieşti în prezent.                     

4. Să nu numeri zilele.                             

5. Să nu uiţi că orice aşteptare  e             
provizorie, chiar dacă durează toată viaţa;
 6. Repetă că nu există pustiu. Există doar
incapacitatea noastră de a umple golul    
în care trăim.                                         
7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea  
şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori 
o formă de a spera a celui ce nu îndrăz- 
neşte să spere singur.                            
8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta    
să recunoşti că speri, neavând altceva    
mai bun de făcut sau chiar                     
pentru a te feri de urmările faptului      
  că nu faci nimic.                                   .
9. Binecuvintează ocazia de a-ţi aparţine
în întregime. Singurătatea e o târfă        
care nu te învinuieşte că eşti egoist.      
10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost,      
aproape sigur, într-o grotă.                    

(Octavian Paler, Viaţa pe un peron)

:)

Just a little something to make you smile.

 

Când i-a văzut sânii şi-a amintit că-i mai văzuse

photo

A vrut să o bată. Aşa se excita cu o altă femeie. A început să o plesnească peste fund, jap, jap, şi ea râdea. Dar deodată a fost mişcat. Şi s-a oprit, copleşit de sentimente, fiindcă a văzut semnele palmelor sale pe „pielea ei mătăsoasă, mătăsoasă”. Nu va ajunge la mântuire din punct de vedere sexual decât când va putea avea relaţii sexuale cu bărbaţi de la care nu primeşte tandreţe. La urma urmelor, e atrasă de blândeţe pentru că îi e frică de brute, şi apoi e dezamăgită de blândeţe, hipersensibilitate, sentimentalism, devoţiune, adulaţie...

Dimineaţă de duminică

Stau în pat şi vreau să dorm. Vreau să adorm pentru că plenitudinea e prea mult pentru mine, dar nu reuşesc. În schimb, am deosebita onoare de a asista în mod invizibil la discuţia matinală a unor masculi feroce. Sunt oripilată de trecutul monoton, aventurile amoroase fără dragoste, târfele, bideurile... Mă revolt. Adorm.

photo

I am this more

Încerc din nou să scriu, dar mă simt stângace. Mă chinui să-mi găsesc cuvintele. Ciudat. Analizându-mă, simt o relaxare a nervilor, o spargere de diamante. Senzaţia că sunt sacre cuvintele se dizolvă. Cuvintele sunt sacre? Vreau să le despoi de sacralitate. Eu, care sunt aşa o transcendentală, eu sunt înfrânată de cuvinte. Acord importanţă cuvintelor. Cuvintele sunt ultimul meu duel cu viaţa. Pe planul imaginaţiei, stăpânesc. Pe planul experienţei, mă tem.

Nu pot să mă mişc în realitate decât împinsă de o mare exaltare. Altfel nu mă pot mişca. În momentele de calm sunt prinsă din nou în plasa sensibilităţilor, timidităţilor mele, ca şi cum m-aş mişca într-o atmosferă străină.

Haaa.... haa... aaa.... `aapciu! Uof, răceala asta... Am reuşit performanţa de a strănuta de 16 ori consecutiv, dar îmi recunosc anormalitatea. :) Realitatea e ca o violare pentru mine. Pe tot parcursul zbaterii mele de a mă mărita cu realitatea, am violat o parte a esenţei mele pe care nu o înţeleg. Numai el... Totuşi îmi amintesc anumite momente dificile, anumite paralizii...

Un bun prieten mi-a scris odată o scrisoare:

Mi-e greu să expun subtilităţile care te fac să scrii atât de enigmatic. Am ajuns la o concluzie ciudată despre scrisul tău. Cred că eşti destul de tensionată, crispată, inhibată. Din când în când spargi această carapace şi dai năvală cu putere de convingere şi elocvenţă. Dar e ca şi cum mai întâi ar trebui să spargi diamante în interiorul tău, să le faci pulbere şi apoi să le lichefiezi, un extraordinar act de alchimie. Cred din nou că unul dintre motivele pentru care te-ai închis atât de ferm în jurnal este un soi de teamă de a-ţi testa eul tangibil în lume; cu siguranţă dacă ceea ce ai scrie ai oferi lumii, ţi-ai altera stilul, ai deveni imobilă, din ce în ce mai protejată, din ce în ce mai sensibilă... şi asta produce otrăvuri şi microbi, fantasmagoria zgrunţuroasă, înzorzonată a nevrozelor. 

Nu i-am vorbit niciodată despre nevroza mea. Câtă intuiţie. Câtă putere de pătrundere a avut. :)

Miserupism

Din pură întâmplare, am dat ieri peste un blog. Un blog interesant şi plăcut, dar mi-a atras atenţia, în mod special, o postare anume.

Imi plac bancurile seci. Intotdeauna mi-au placut. Cred ca iti trebuie un foarte "elegant" simt al umorului sa le pricepi. Si te simti mandru de asta.
Stiu ca nu plac tuturor si nu sunt intelese de toata lumea. Dar trebuie sa recunoasteti, Boieri Dumneavoastra: au farmecul lor!

De exemplu
Care e diferenta intre un porc si-o rama?
Porcul rama dar rama nu porc!  ..... nu va indoiti de ras si de invidie pe cel care s-a gandit la asta?

Care diferenta dintre o rosie si un tramvai? Tramvaiul are dunga rosie, rosia n-are dunga tramvai.

Sunt grozave fiindca se bazeaza pe subtilitati de limbaj, potriveli, cutume, datini, obiceiuri...

Eu nu înţeleg,  ce e aşa amuzant la un banc sec? Porcul râmă, dar râma nu porc. I really, really don't get it. Şi nu, nu mă îndoiesc de râs, de invidie nici nu mai menţionez, pe cel care s-a gândit la asta. Oricine o putea face. Nu e umor fin, nu e nici elegant, nu e umor. Nu zic, poate sunt şi alte bancuri seci mai inteligibile, mai pe gustul meu, dar cele de mai sus, în niciun caz. Cu atât mai puţin: Care e diferenţa dintre Bucureşti şi Piteşti? În Bucureşti poţi să te piteşti, dar în Piteşti nu poţi să te bucureşti. Dumnezeule! Ce potriveală... Câtă eleganţă... Atât de subtil... :|

Mă rog... Critic. Păcatul meu cel mai mare este critica. Critica. Sau îmi găsesc scuze pentru că nu sunt în stare să mă amuz sexual, liber. :) Sex... vreau să mă scald în sex. În timp ce scriu acest cuvânt mă gândesc la piticul meu, intens. 

Câte contradicţii şi infantilisme!
Şi dacă tot sunt la capitolul critică, nu suport comentariile de genul acesta:

salut ce faci
esti de acord sa facem un schimb de link
ne mai citim posturile noi de pe blog
adaugam noi comentari
nume alex
http://descopera-alex.blogspot.com/
lasa-mi un mesaj de confirmare cand mai adaugat
ca sa te adaug

Ok... Păi, în primul rând nu are nicio legătură cu ceea ce am scris eu, deci nu înţeleg de ce lumea lasă astfel de „comentarii”, când ar putea foarte simplu să folosească adresa de mail, trecută în profil, la secţiunea contact. E chiar aşa greu? Şi în al doilea rând, recomand cu căldură Gramatica limbii române.

Astenie, lene sau lipsă de motivaţie

Nu ştiu care dintre ele se face responsabilă pentru faptul că zilele acestea am avut o sumedenie de tentative eşuate de a mai scrie ceva pe aici, dar pur şi simplu nu am avut inspiraţie. Mă rog, ideea e că nu am uitat, încă sunt datoare cu o leapşă, Corina, iartă-mi zăbava, promit că odată şi-odată o scriu eu, dar nu acum. Acum sunt scurtă şi la obiect, plec acasă în câteva ore şi, ca de obicei, încă nu mi-am făcut bagajele. Iar tergiversez... Of!

Sărbători fericite să aveţi toţi! :)

 

photo

P.S.: O să mor de dorult tău... O să mor!