Indubitabil, sunt, în general, destul de nedumerită şi profund dilematică. Nu sunt un om dintr-o bucată. Sunt un ansamblu de părţi care se contrazic în fiecare zi. Lucrurile mi s-au părut întotdeauna prea complicate, iar dacă în copilărie aveam sentimentul că sunt de neatins stând după fusta mamei şi eternă dacă voi rămâne neschimbată, în adolescenţă mi-am dat seama că e frumos să îţi simţi inima cum o ia la goană când te laşi atins şi că nimeni, dar absolut nimeni, nu rămâne intact.
Obişnuiam să am un punct sensibil relaţionat de diferenţele de rasă şi clasă, însă acum, învălmăşeala de naţii şi religii, de săraci şi bogaţi, nu mă mai sfâşâie ca la începuturile adolescenţei mele. Acum descopăr în mine noi forme de melancolie adâncă, apucături de hărnicie, poftă de viaţă şi, nu în ultimul rând, o nesiguranţă care probabil mă va bântui până la moarte. În mod cert nici instinctul de a mă aventura mereu aiurea nu mă va părăsi în curând şi nici dorinţa de a face din te miri ce un joc.
Chiar dacă m-am născut într-o seară frumoasă de sfârşit de mai, acum vreo 22 de ani, eu mă simt căruntă şi nu puţine sunt momentele în care mă cercetez în oglindă în căutarea semnelor lăsate de trecerea timpului. Adevărul e că mă sperie de moarte bătrâneţea cu toate anexele ei. Sunt, probabil în ciuda aparenţelor, slabă, sentimentală, incapabilă de ură, chiar faţă de cei care m-au jignit, trădat şi calomniat. Mi-ar fi prins bine o mică doza de cinism.
În rest, am o strungăreaţă de vreo 2, 3 milimetri, îmi plac merele date pe răzătoare şi amestecate cu biscuiţi, iar când eram mică obişnuiam să merg în cameră la ai mei noaptea să le verific respiraţia, să mă asigur că sunt în regulă. Alte fobii de ale mele: pierderea danturii, drept urmare vă puteţi imagina de câte ori pe zi îmi frec dinţişorii cu conştiinciozitate, infidelitatea partenerului şi situaţiile penibile. Având în vedere că întotdeauna mi-a fost greu să le evit pe acestea din urmă, am învăţat, într-un final, să fac haz de necaz.
Ascult orice fel de muzică îmi provoacă şi mai mult, dacă se poate, melancolia, pentru că sunt frustrată şi melancolică şi îmi plac filmele care au un efect asemănător. Mi-ar fi plăcut să fi fost mai perseverentă, să fi citit mai mult în liceu, să nu fi crescut aşa repede şi să fi avut o relaţie mai apropiată cu bunicii mei.
Am trăit fericirea de a citi într-o zi o carte care mi-a plăcut aşa de mult, încât, n-am mai putut citi nimic cinci zile, ci am povestit... ce trebuia, cui trebuia.
Cred în dragostea adevărată dintre două fiinţe, visez la ziua când voi simţi că am găsit jumătatea perfectă şi sper să pot fi mereu sinceră până la capăt cu lumea.
Nu mi-e greu să vorbesc despre mine, doar că mă îndoiesc că ar putea fi cineva interesat să citească mai mult de atât.
