Mărturisirea se face până la capăt

Aici nu mai poate fi vorba despre jumătăţi, despre lucruri pe care vrei să le ţii pentru tine. Mărturiseşte despre împliniri, despre înfrângeri, despre nopţi, dimineţi şi întâmplări. Mărturiseşte şi mergi mai departe, fără să te uiţi îndărăt, fără să te opreşti. Şi când lucrurile încep să se aşeze... respiră.

Mamei

Dăruiesc
inimioara cu lalele,
mamei-
primăvara zâmbeşte!

2012 + 1

Ziceam că nu mai scriu. Cineva m-a întrebat de ce, iar eu n-am ştiut ce să-i răspund. Poate pentru că sunt lucruri care nu se spun. Dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea lor ar scădea. Poate pentru că zâmbetul lui, ca o avangardă pe obraz, în lumina cuvintelor s-ar destrăma. Iar eu nu i-aş mai fi desenat în vis un trandafir în colţul gurii... Poate pentru că atunci când îţi scuturi de pe pleoape visele rele, nu mai rămâne nimic de spus. Poate pentru că viaţa ne pune adesea în genunchi şi atunci, ca să ne amintim verticalitatea noastră în spirit, cum spune Kierkegaard, avem nevoie să căutăm în artă uitarea. Poate că pentru a-ţi feri de uzură forţele sufleteşti, îţi reprimi sensibilitatea şi îţi trimiţi credinţele şi convingerile în adâncul sufletului. Sau poate pentru că atunci când ai parte de cel mai minunat lucru din viaţa ta, când zâmbeşti fără motiv, înspăimântându-ţi prietenii, când îţi aminteşti lucruri de mult uitate, vrei să le păstrezi numai pentru tine. Poate pentru că dezbrăcându-te de trecut, întinzi degetele spre viitor. Da, poate pentru că... dragă prietene, uneori e bine să laşi anii să treacă, iar vântul să scrie.



Deloc întâmplător...

Am ars tot combustibilul din suflet şi am păşit peste încă un an refăcând visele din poveştile copilăriei într-o pagină de aduceri aminte în gând. Nu e cine ştie ce, dar e un început. Am redescoperit sensul vieţii şi asta doar pentru că am stat o clipă. Am închis lumina din tren şi eternitatea m-a cuprins într-o plăcere absurdă de durere până când, în noapte, nu s-a mai văzut decât conversaţia sclipind. Şi ăsta a fost cel mai frumos cadou primit... un schimb de zâmbete ritmate cu un străin, într-un tren fără drum, fără popas, un tren de noapte.
Deloc întâmplător mi-a şoptit: unele lucruri nu pot fi văzute cu ochiul liber...

21 de ani, 21 de luni şi 21 de zile

Dinspre sfârşit înapoi: eternă transformare sentimentală

14 ianuarie 2012

Eternul meu Jurnal,

Ştiu că s-ar fi cuvenit să aştept mai puţin ca să mă hotărăsc să-ţi scriu adio, însă mi-era teamă că înţelesul cuvintelor se va pierde. Sunt foarte schimbată, îţi spun. Îmi aduc aminte că viaţa mă scotea din răbdări şi că, la un moment dat, o înduram ca pe un rău care mai avea să dureze numai câteva luni. Dar această amintire îmi pare acum c-ar fi a cuiva neavând nicio legătură cu mine. Nu văd de fel de ce să plec, după cum nu văd bine de ce să stau locului. Sunt obosită, dar în oboseala mea mi se pare că nu e rău când mă odihnesc. Viaţa mă plictiseşte şi mă distrează. Să te naşti, să creşi mare, să faci tărăboi, să pui la inimă totul, să măsori orbita cometelor şi, după un răstimp, să te culci acolo, în iarba unui cimitir. Piesa îmi pare îndeajuns de caraghioasă ca să fie văzută până la sfârşit.
Cândva credeam, că obişnuinţa cu necazurile ori nenorocirea de a fi o fire sumbră stingheresc, încurcă dorinţele şi viziunile noastre, ne schimonosesc însăşi viaţa prin acel sentiment de deşărtăciune. Ei bine, acum sunt de părere că eşecul înseamnă întârziere, nu înfrângere. Iar întârzierea asta îmi prieşte... timpul îmi prieşte. Dragul meu, nu numai că sunt mulţumită, nu numai că voi fi mulţumită, dar dacă presupunerile admisibile pe care le-aş putea face s-ar împlini, voi fi şi atunci mulţumită. :)
Se vorbeşte despre oameni care se îndestulează cu sine, se nutresc din propria înţelepciune... Dacă au eternitatea înaintea lor, îi admir şi îi invidiez, dar dacă n-o au, nu-i înţeleg. Cât despre mine... eu încetez să-ţi mai împărtăşesc ceea ce simt, ceea ce aş dori, ceea ce sunt. Nu-ţi voi mai dezvălui nevoile, secretele, abia îmi vei mai cunoaşte dorinţele. Probabil te vei întreba unde este acela care nu mă mai are? Unde este prietenul care n-a mai răspuns la telefon? Iată răstimpul întunecat pe care tristeţea lui şi l-a dorit. Cum îl foloseşte? Oare se plimbă? Se gândeşte la părerile mele de rău şi la golul anilor săi? O fi ascultând pe la scăpătatul soarelui, ca şi cum sonurile pianului urmează să-i ajungă la urechea-i singuratică? Vede aievea iasomiile împrăştiate pe terasa mea? Îmi vede boneţica trecând pe după rămurelele lor înflorite? Priveşte pe nisip urma pantofilor mei? Se întinde să respire adânc adierea nopţii?
Deşarte visuri, îţi spun. Căci într-o zi, am deschis o gaură în cer şi viaţa s-a strecurat. O frunză lipită pe geam m-a schimbat. Nu ştiu când am să mă mai întorc la tine, prieten etern, îţi voi aparţine mereu ca un vis nocturn. Dar azi, pe ultima ta filă, eu întruchipez fericirea.


Mi s-a întâmplat şi altfel

Toamna, o căruţă de cărat melancolii

Şi nimeni nu a observat atunci că, dintre toate locurile, acolo, într-o lume în care unu plus unu refuza să mai facă doi, în acea solitudine particulară, personală, care mă înconjura, m-am îndreptat către dansul viselor uitate. Toate amintirile mele îmi vorbesc pe măsură ce dansez, la fel cum scoicile de mare se sfărâmă sub picioarele mele pe plajă. Fiecare val care se sparge trezeşte în mine reverberaţii la distanţă. Aud răsunând în mine zilele de mult apuse şi în mintea mea întreaga serie nesfârşită de vechi pasiuni se avântă înainte ca valurile mării. Îmi amintesc spasmele, suferinţele, dorinţele în rafală, care şuierau ca vântul în pânze şi tânjirile mari şi ambigue care se răsucesc în întuneric ca un stol de pescăruşi într-un nor de furtună.
Şi când lumea pleacă fără să îmi spună, o las în braţele verii, iar mintea mea rătăcitoare se întoarce pentru împrospătare la toamna fără iluzii, aşa cum un călător prăfuit se scufundă într-o iarbă moale şi stufoasă, făcându-se linişte.
Cunosc liniştea asta... o linişte foarte înaltă şi liniştită.



photo

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template