Din pură întâmplare, am dat ieri peste un blog. Un blog interesant şi plăcut, dar mi-a atras atenţia, în mod special, o postare anume.
Imi plac bancurile seci. Intotdeauna mi-au placut. Cred ca iti trebuie un foarte "elegant" simt al umorului sa le pricepi. Si te simti mandru de asta.
Stiu ca nu plac tuturor si nu sunt intelese de toata lumea. Dar trebuie sa recunoasteti, Boieri Dumneavoastra: au farmecul lor!
De exemplu
Care e diferenta intre un porc si-o rama?
Porcul rama dar rama nu porc! ..... nu va indoiti de ras si de invidie pe cel care s-a gandit la asta?
Care diferenta dintre o rosie si un tramvai? Tramvaiul are dunga rosie, rosia n-are dunga tramvai.
Sunt grozave fiindca se bazeaza pe subtilitati de limbaj, potriveli, cutume, datini, obiceiuri...
Eu nu înţeleg, ce e aşa amuzant la un banc sec? Porcul râmă, dar râma nu porc. I really, really don't get it. Şi nu, nu mă îndoiesc de râs, de invidie nici nu mai menţionez, pe cel care s-a gândit la asta. Oricine o putea face. Nu e umor fin, nu e nici elegant, nu e umor. Nu zic, poate sunt şi alte bancuri seci mai inteligibile, mai pe gustul meu, dar cele de mai sus, în niciun caz. Cu atât mai puţin: Care e diferenţa dintre Bucureşti şi Piteşti? În Bucureşti poţi să te piteşti, dar în Piteşti nu poţi să te bucureşti. Dumnezeule! Ce potriveală... Câtă eleganţă... Atât de subtil... :|
Mă rog... Critic. Păcatul meu cel mai mare este critica. Critica. Sau îmi găsesc scuze pentru că nu sunt în stare să mă amuz sexual, liber. :) Sex... vreau să mă scald în sex. În timp ce scriu acest cuvânt mă gândesc la piticul meu, intens.
Câte contradicţii şi infantilisme!
Şi dacă tot sunt la capitolul critică, nu suport comentariile de genul acesta:
Şi dacă tot sunt la capitolul critică, nu suport comentariile de genul acesta:
salut ce faciOk... Păi, în primul rând nu are nicio legătură cu ceea ce am scris eu, deci nu înţeleg de ce lumea lasă astfel de „comentarii”, când ar putea foarte simplu să folosească adresa de mail, trecută în profil, la secţiunea contact. E chiar aşa greu? Şi în al doilea rând, recomand cu căldură Gramatica limbii române.
esti de acord sa facem un schimb de link
ne mai citim posturile noi de pe blog
adaugam noi comentari
nume alex
http://descopera-alex.blogspot.com/
lasa-mi un mesaj de confirmare cand mai adaugat
ca sa te adaug
5 comments:
Iisus mergea prin deșert. La un moment dat, întîlnește un bătrîn, cu barbă albă, părul alb, sprijinit într-un toiag.
"Ce cauți, bătrîne, aici?" îl întreabă Iisus.
"Îmi caut fiul."
"Și cum arată fiul tău?"
"Are un cui bătut în palma stîngă, unul în palma dreaptă, și altul în picioare."
La care Iisus exclamă:
"Tată!"
Iar bătrînul:
"Pinocchio!"
Mai știu cîteva, cu Iisus.
Dar nu mi-au plăcut niciodată bancurile. Oricum ar fi ele.
Ţiserupismul ăsta e ori contagios ori coincidenţă.
Două roşii pe o cale ferată:
-Ete trenu'...
-Ete fleoşc...
Răducule, mie îmi plac bancurile, în general, doar astea seci îmi dau de furcă... Şi astea cu Iisus sunt un pic, umm... sarcastice? Poate chiar ofensatoare pentru un habotnic. :)
Petrina, miserupismul ăsta e contagios şi, oricum, eu nu cred în coincidenţe. By the way, îngrozitor banc. :)
Scorțișoară, umorul e o chestie care se cultivă. Eu înțeleg bancurile seci și îmi plac, le găsesc amuzante.
Nu pot să explic chestia asta. Pur și simplu subtilitatea limbajului, jocul de cuvinte și alte chestii similare sunt amuzante prin idea transmisă și absurditatea situațiilor.
Zergu, sunt de acord, umorul se cultivă. Cultivarea simţului umorului face parte din disciplina interioară a omului. Umorul este un avatar al focului. Focul arde, purifică, la fel şi umorul. Când omul râde, iese din egoismul său, se detaşează de sine însuşi şi se deschide sufleteşte spiritualului. Înţeleg bancurile seci (nici nu trebuie prea multă cunoaştere ca să le înţelegi), dar nu reuşesc să le găsesc acea „subtilitate a limbajului”, specifică lui Caragiale, nu reuşesc să le găsesc câtuşi de puţin amuzante. Cel mult infantile. :)
Trimiteți un comentariu