Metacogniţie defulatoare

Am terminat. Am terminat o poveste, o poveste care a început promiţător şi magic, terminându-se jalnic şi fad, povestea unui pitic care iubea albastru. Un albastru ce părea infinit şi veşnic, dar care, uite, s-a sfârşit... Sufăr? Nu, nu sufăr. Îmi pare rău? Nu, nu-mi pare rău. Regret? Nu, nu regret. Dar cu siguranţă urăsc şi nu iert.

Urăsc şi nu iert că m-a minţit cu atâta nonşalanţă de atâtea ori, până-n ultima clipă.

Urăsc şi nu iert că mi-a distrus sănătatea şi metabolismul, fără să-i pese, să regrete, să spună măcar o dată, din politeţe, un îmi pare rău sau să-mi fi fost alături până treceam peste.

Urăsc şi nu iert că i-am iertat atâtea lucruri şi i-am acordat atâtea şanse, iar când aveam nevoie şi eu de una, de o primă şi ultimă şansă, nu am primit-o.

Urăsc şi nu iert că mi-a promis pe peronul gării, uitându-se în ochii mei, că nici nu-mi voi da seama ce repede va veni înapoi, dar a plecat şi nu s-a mai întors.

De fapt, urăsc şi nu iert toate promisiunile sale, fiindcă toate au fost deşarte.

Urăsc şi nu iert că din orgoliu stupid nu m-a ascultat, deşi aveam dreptate şi ştia că am dreptate.

Urăsc şi nu iert  că nu m-a lăsat să salvez ce mai era de salvat, spunându-mi că exagerez şi că sunt paranoică.

Urăsc şi nu iert că împreună la bine şi la greu a fost spus doar pentru că suna bine, fiindcă a renunţat atât de uşor când a dat de greu.

Urăsc şi nu iert că ar fi putut să fie bine, am fi putut să o scoatem la capăt, dar a preferat să nu lupte.

Urăsc şi nu iert că am fost avertizată şi nu am crezut, am crezut că e diferit, dar de fapt superficialitatea lui a fost mai meschină decât tot ce am cunoscut vreodată eu a fi josnic.

Urăsc şi nu iert că m-am aruncat cu capul în mocirla pe care am considerat-o apă cristalină, în care mi-am pierdut inocenţa. Inocenţă pe care am păstrat-o cu grijă, pe care i-am oferit-o cu toată dragostea, naivitatea şi credulitatea, crezând că va şti să aprecieze, dar lui nu i-a păsat că a furat-o cu atâta grosolănie.
Urăsc şi nu iert că s-a sfârşit la telefon, noi care râdeam mereu de cei care făceau asta pe net, prin sms sau la telefon...

Urăsc şi nu voi putea ierta niciodată că nu a avut răbdare cu mine măcar un sfert din câtă am avut eu cu el, că nu mi-a oferit măcar o zecime din timpul pe care eu i l-am oferit pentru a remedia lucrurile, că nu am avut parte de susţinerea morală ce mi-a promis-o, dar sunt fericită că mi-am dat seama la timp de cine e şi nu când ar fi fost prea târziu pentru a evita un dezastru. Pentru o persoană care dă bir cu fugiţii în mijlocul bătăliei, fără să-şi dea osteneala pentru NOI, nu merită să te complici...

Sper că voi putea uita în curând ce şi de ce urăsc şi nu iert, pentru a putea păstra pentru mine intactă doar amintirea clipelor frumoase, care au fost destule, deşi marea lor majoritate născută din minciună. Meanwhile, I'm looking forward to fall... in love again. Maybe this time it'll be true purple love.

P.S.: Did you know purple is my favourite colour?