celmaitu al meu

celmaitu al meu aduce persoane noi în viaţa mea, mă duce în vieţile zbuciumate ale altora, duce departe oameni mai mult sau mai puţin dragi mie sau plec cu el fără să mă uit înapoi. E ca şi un cufăr plin de amintiri ţinut sub pat, însă celmaitu e mereu în mişcare pe liniile vieţii. Ultima mea experienţă cu celmaitu are loc într-o seară geroasă de ianuarie...

Trenul de persoane celmaitu nr. 1821 în direcţia fărăcaledeîntoarcere va pleca de la linia prezent. Trenul va opri în toate staţiile până la viitor. Vă dorim călătorie plăcută.

El se aplecă repede spre mine şi mă sărută scurt... ultimul sărut înainte de plecare, dar îmi dădui numaidecât seama că sărutul acesta al lui însemna mult mai puţin decât strângerea de mână din ziua primei noastre întâlniri:
- Noapte bună, dragule, îi spusesem din nou.
- Să mă suni...

După ce trenul dispăru în întunericul orizontului şi am rămas singură în mijlocul grupului de călători străini de pe peron, m-am simţit copleşită de un sentiment de neagră deznădejde şi pustietate. În primul moment m-am speriat şi nu mai ştiam ce să fac, dar am reuşit să alung acest sentiment, întocmai ca atunci când vezi că ţi s-a urcat pe haine un gândac respingător, pe care îl azvârli şi-l calci sub talpa piciorului. Acasă, toată noaptea m-am zvârcolit şi de fiecare dată când aţipeam, eram trezită de câte un tren care trecea bubuind în lungul terasementului liniilor. Dar nu zgomotul acesta mă înspăimânta. Adevăratele motive ale spaimei care îmi paralizau trupul erau grijile din sufletul meu, dar propriu-zis nici acestea în întregime, în clipa când în faţa gării reuşisem să-mi stăpânesc groaza de a rămâne singură.
Îmi dorisem această singurătate, deoarece eram convinsă că acesta va fi mijlocul cel mai indicat pentru a-mi pune la încercare puterea de voinţă de care aveam nevoie. Cu toate acestea, eram convinsă că va veni şi ziua când voi reuşi să ajung în stăpânirea acestei puteri de voinţă, fără să mai simt nevoia de a fi singură... Încă o aştept.

Trenul de persoane celmaitu nr. mereualtul în direcţia fărăcaledeîntoarcere va pleca de la linia prezent. Trenul va opri în toate staţiile până la viitor, destrămând umbrele din suflet şi adunând anii uitaţi într-un tot, care face legătura între trecut şi viitor.
Vă dorim călătorie plăcută.

Acum aş vrea să aud poveşti despre celmaitu al Giuliei, al Cristinei şi celmaitu al lui Zamfy. :)
photo

5 comments:

Ioana spunea...

De cand te asteptam...chiar a fost o calatorie placuta! Ar trebui sa strangem toate aceste frumoase povesti despre celmaitu.

Scorţişoară spunea...

Îmi cer scuze pentru procrastinare, Ioana. :)

mishu88 spunea...

Chiar ai fost cu Acceleratul 1821 de Mangalia-Arad? Mno, mi-o plăcut imaginea şi ţi-am citit şi textul. E-adevărat, trenurile în noapte aduc tristeţe, dar mie un tren în noapte mi-a arătat calea în viaţă. :)

Scorţişoară spunea...

Ahh... Mihai, ce surpriză plăcută! :) Nu am fost cu acceleratul 1821 niciodată. Aveam 18 ani când celmaitu a oprit în staţia mea şi 21 când a plecat. Te poftesc să scrii despre celmaitu din noapte.
Una peste alta, chiar mi-ai făcut o surpriză frumoasă! :)

mishu88 spunea...

Mă bucur că ţi-am prilejuit o surpriză plăcută. Voi adapta un articol despre "celmaitu" pe blogul meu (caut de câteva zeci de minute articole pe aceeaşi temă şi găsesc tot felul de întâmplări FeRoviaRe...), însă dacă eşti curioasă despre celmaitu-ul meu, te invit aici: http://www.fotolitera.com/articol.php?id_articol=118 .

Baftă în tot ce faci! Salutări din capitală.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template