Deloc întâmplător...

Am ars tot combustibilul din suflet şi am păşit peste încă un an refăcând visele din poveştile copilăriei într-o pagină de aduceri aminte în gând. Nu e cine ştie ce, dar e un început. Am redescoperit sensul vieţii şi asta doar pentru că am stat o clipă. Am închis lumina din tren şi eternitatea m-a cuprins într-o plăcere absurdă de durere până când, în noapte, nu s-a mai văzut decât conversaţia sclipind. Şi ăsta a fost cel mai frumos cadou primit... un schimb de zâmbete ritmate cu un străin, într-un tren fără drum, fără popas, un tren de noapte.
Deloc întâmplător mi-a şoptit: unele lucruri nu pot fi văzute cu ochiul liber...