Presiune crescută pe milimetru pătrat de nervi. O fisură, o falie. Un "infract" al sufletului cu trimiteri spre inimă şi spre scoarţă. Posibil, nu? Din nou întreb... Impetuozitatea - o faţadă, o mască, ascunzând o sensibilitate fragilă pe care vânturile reci... Cei ce îşi încarcă pe umeri peste cât pot duce! Nesăbuiţii!
Victorioşi sau nu, nimerind în cer sau iad, oamenii nu sunt numai ceea ce reuşesc să faca, ci şi ceea ce vor să facă. Să-i judecăm şi după miza pe care o pun în joc, chiar dacă numărul e necâştigător. Hmm... Miza! Cunoaştem, cunoaştem. Rataţii superiori şi morile de vânt. Cutezanţa puerilă dobândind nimbul sublimei temerităţi. Şi refuzul de a te mula după împrejurări, de a simula cel puţin supunerea. Da, da... Există eşecuri şi eşecuri aspirând spre rangul de operă, spre rangul de destin.
Şi îmi reiau o veche idee... Dacă totul a fost doar aspiraţie? Aspiraţia nu se poate constitui şi ea în operă şi în destin?
Oricum, finis comediae, finis comediae...
Victorioşi sau nu, nimerind în cer sau iad, oamenii nu sunt numai ceea ce reuşesc să faca, ci şi ceea ce vor să facă. Să-i judecăm şi după miza pe care o pun în joc, chiar dacă numărul e necâştigător. Hmm... Miza! Cunoaştem, cunoaştem. Rataţii superiori şi morile de vânt. Cutezanţa puerilă dobândind nimbul sublimei temerităţi. Şi refuzul de a te mula după împrejurări, de a simula cel puţin supunerea. Da, da... Există eşecuri şi eşecuri aspirând spre rangul de operă, spre rangul de destin.
Şi îmi reiau o veche idee... Dacă totul a fost doar aspiraţie? Aspiraţia nu se poate constitui şi ea în operă şi în destin?
Oricum, finis comediae, finis comediae...
 |
4 comments:
suntem suma alegerilor noastre
Da, Alex... Dar, după cum spunea Machiavelli în Principele, „[...] oamenii se apucă uneori să facă un lucru care în clipa aceea pare bun, ceea ce îi face să nu-şi dea seama de otrava care se ascunde în el...” . :)
sau.. drumul spre iad e pavat cu intentii bune..asa nu mai stiu cine a spus-o :)
A, dar omul este un vesnic aspirant... si ma intreb, daca nu se poate plasa in ecuatia deschisa si dimensiunea eseului vis-a-vis de aspiratie...
ma intreb... decat sa pierzi totul, ai prefera sa castigi tot timpul franturi?
ma intreb... fara esec, s-ar mai metamorfoza fiinta, ar mai evolua in a fii ceea ce este acum, in prezentul continuu?
si ma mai intreb, este posibil qui pro quo in cazul esecului si castigului?
...iar daca aspiratia poate deveni opera... citeam undeva: "diferenta dintre o viziune si o halucinatie este actiunea" :)
Frumos si interesant blogul.
Trimiteți un comentariu