Iluzie

A record of the delightful piece they're going to play this evening, ladies and gentlemen, your attention please! And now, the moment we've been all waiting for, is here. I have something to tell you: a story.

photo
Afară era rece. Niciun tramvai, evident, niciun troleu şi niciun taxi. Străbătură pe jos străzile cufundate în noapte. Ea se culcă în patul mare cu aşternutul desfăcut şi adormi pe dată. El stinse lumina, se lăsă alături, cu braţele sub cap şi încremeni în nemişcare. Prin geamul larg cu transparentele coborâte cerul mijea de ziuă. Şi el urmărea prin ceaţă dunga presupusă a tapetului sub tavan. Era obosit şi somnul se ţinea departe de el. Respiraţia uşoară a femeii îi răsuna calmant în ureche. Se întoarse şi o fixă îndelung. De ce oare îi pomenise ea, fără tact poate, de episodul acela confuz din zorii cunoştinţei lor? Un avertsment? Nu, simţea că nu e un avertisment. O întrebare, mai curând, pe care şi-o adresase sie însăşi, dar, cu siguranţă, vizându-l şi pe el. Fără nicio aluzie şi fără morală. Dar de ce acum...? O întrebare la care s-ar fi cuvenit să caute un răspuns.
Neapărat? Fiecare întrebare cere obligatoriu un răspuns?
Eiii, nu... Şi tresări speriat: Elis, o strigă el. Elis abia clipi. De unde... până unde... dialogul nostru ratat?! O declaraţie de amor...? Ea deschise cu un efort ochii mari: Nu ştiu. El o examină atent şi o lungă secundă ezită, nesigur pe sine, istovit de moarte. Trase înfrigurat aerul în piept. Transpirase. Eii, îşi spuse, nu o să se mai întâmple. Şi cu glas tare: Te sechestrez, Elis.
Şi sări din pat cu expresia unui om lovit de un fier încins. Schimbarea produsă dincolo, parcă, de evenimentele la care fusese martor şi parte. O schimbare pe care o resimţea aproape fizic. În bine, în rău? Dar avea oare importanţă? Oare visase? Patul îi era gol. Simţea că îl cuprinde nebunia, de ce nu mai era lângă el?!
Resemnarea ajunsă biată virtute. Şi din nou senzaţia stranie că el însuşi...

Când eşti obişnuit să fii rănit, obişnuieşti să răneşti şi nu prea mai crezi în poveşti, nu? E timpul să plec, e târziu şi trebuie să dormiţi.

4 comments:

Kiwi spunea...

Multumesc pentru cererea de amicitie pe toateblogurile, dar se pare ca am probleme cu comp. Ne mai citim.

Joker spunea...

Scortisoara.

Fericirea tine de tine.
Pentru ca nu poti fi tu in orice situatie.
Perfectiunea asta.... probabil si ar dorio oricine, insa e uman irealizabila.
Dincolo de limitarea indivizilor(principalul incovenient)si a prejudecatilor sociale(din plin)
Fericirea tine de stiinta de a alege si de gradul inalt de cultura si educatie, in sensul de luciditate clara plus o frumusete interioara aparte...care, de obicei ti-o autocultivi!!!!!! nu o ei de la altii. ASA CUM SE OBISNUIESTE
deci suntem plini de copiati-neoriginali care fac "Ceea ce se face"!
Asa ca de unde Fericire?

Scorţişoară spunea...

Joker, nu pot fi de acord cu tine când spui că fericirea ţine de gradul înalt de cultură şi educaţie. În opinia mea, oamenii ar trebui să înceteze în a se mai identifica, să nu se mai concentreze pe ceea ce nu sunt, ci pe ceea ce sunt, şi atunci, fericirea autentică va izvorî din ei înseşi. Va curge prin
interiorul lor şi, dacă vor fi suficient de isteţi, vor învăţa să o exprime în afara lor.

Rust spunea...

Cînd obişnuieşti să fii rănit.....obişnuieşti să urci iarăşi, pe un nou bloc, mai înalt..ca să poţi resimţi durerea. Să poţi să cazi mai rău. Aşa suntem noi, oamenii.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template