Timpul zboară


Ştiu că sună a lost in cliches, dar mă uitam ieri la clipul de mai jos şi realizam că timpul, cu toată subtilitatea sa, nu iartă pe nimeni. Şi-n urma trecerii noastre prin el, privim înapoi şi... avem regrete. Da, îndrăznesc să susţin că nu există în lumea aceasta o persoană care să nu aibe măcar un regret. Unii ne luptăm cu mai multe, alţii cu mai puţine, unele sunt mai grele, altele mai uşor de suportat, dar cu toţii cunoaştem sentimentul. Bineînţeles, mai există şi o categorie specială pentru vanitoşi, laşi, iresponsabili şi gică-contra. Cei care aleg să se ascundă după paravanul: Regrete? Oh... nu! Eu nu am. E ok... negarea e un mecanism de apărare suficient de bun în unele cazuri. Dar nu poţi să te aperi spunând că trecutul trebuie lăsat în pace. Nu poţi face asta. Cum spuneam mai demult, oamenii amestecă trecutul cu prezentul. Îl îmbracă pe al doilea în rămăşiţele primului iar mai apoi se străduiesc să le împace. De asta depinde cât de multe regrete ai...

Priviţi ce reacţii interesante au oamenii când sunt întrebaţi care e cel mai mare regret al lor? Minutele 02:50 - 09:00 mi se par absolut copleşitoare... Expresiile faciale, emoţiile, privirile, zâmbetele, tristeţea din ochii lor... pur şi simplu nici nu mai e nevoie de cuvinte.

My biggest what? Oh... you have to choose only one? There are so many... 

De fapt, ce sunt regretele? Tind să cred că majoritatea răspunsurilor la întrebarea What if... ? intră în categoria regrete. Ce ar fi fost dacă aş fi făcut/mers/cântat/spus/tăcut/întrebat/ascultat/citit/etc... ?
Regretele sunt gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează. Gândurile acelea care luând locul ideilor înnoitoare te paralizează măcinându-te pe dinăuntru...

50 de oameni, o singură întrebare: Care e regretul tău cel mai mare?



8 comments:

Scorţişoară spunea...

Deci... numele meu e Ionela, 22 de ani proaspăt împliniţi, sunt din Fălticeni, Suceava, şi cel mai mare regret al meu e că mi-am pus viaţa pe hold pentru cauza greşită. O numesc cauză pentru că... eu nu vorbesc urât. :P

marius spunea...

marius, 22, vatra-dornei

regret ca am lasat sa plece din viata mea o fata extraordinara pe care o iubesc mult de tot. nu am stiut sa o pastrez
in rest e bine cand primesti o a doua sansa

Bianca Tămaș spunea...

Numele meu e Bianca, am 18 ani si jumatate si... regret ca mi-am pus sufletul pe tava de prea multe ori. :)

Scorţişoară spunea...

Marius, good luch with that second chance :)
Bianca, cred că regretul cel mai mare e că persoanele care au primit sufleţelul tău pe tava nu l-au meritat. În altă ordine de idei, e frumos să-ţi pui sufletul pe tavă şi cineva să ştie ce să facă cu el :)

revelatie spunea...

Sărut mâna Ionela.
Personal vă pot spune că am renunțat demult la regrete, sau a regreta ceva. Cândva, prea plin de ele am realizat că acestea mă țin blocat într-o stare complet inutilă. La momentul actual îmi permit o aroganță :), las regretele la îndemâna celor care au nevoie sau știu ce să facă cu ele. Regretul este apanajul nostalgicului. Poate totuși îmi pot permite un regret, vis-a-vis de d-voastră și faptul că v-ați pus viața pe hold, indiferent de cauză (glumeam). Un sfat amical, să nu va regretați deciziile, timpul va dovedi că nimic nu este fără rost și această decizie v-a fi mai mult decât utilă cândva.
Reverențe.
Florin

Anonim spunea...

eu zic asa , lasa trecutul deoparte ca sa te poti bucura de prezent si sa iti cladesti un viitor , mereu mi-am spus ca nu am regrete in viata si defapt asa e nu regret nimic din ce am facut pana acum chiar daca deciziile luate m-au adus in prag de dispereare au fost decizii luate de mine asa ca nu am de ce sa le regret . Eu cred ca daca traim cu regrete nu mai vedem prezentul asa cum e si viitorul e cam nesigur !! inspiratie maxima in continuare !!!

Scorţişoară spunea...

@revelatie: Îmi aduci aminte de Edith Piaf şi a ei melodie Non, je ne regrette rien :)

@florin86: Din păcate, avem regrete tocmai pentru că vedem prezentul aşa cum e şi nu aşa cum am fi vrut să fie... Dar ai dreptate. Era o expresie, pe care o am pe blog, de altfel: "Nothing lasts forever, so live it up, drink it down, laugh it off, avoid the bullshit, take chances and never have regrets. Because at one point, everything you did was exactly what you wanted..." :) Te mai aştept printre încurcăturile mele.

dani spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template