Iubita mea,
E aproape ora de culcare, dar nu am putut să mă retrag fără să-ţi spun „Te iubesc”. Te iubesc până când dorinţa de tine, durerea din inimă şi singurătatea ameninţă să mă cuprindă complet. Chiar şi în ciuda oamenilor din jurul meu, singurătatea aceea este mereu acolo, pentru că doar tu contezi. Te caut în cea mai amorţită încremenire sau când ploaia cade cu zgomot pe acoperişul tău sau când zăpada străluceşte pe geamurile tale şi tu zaci între somn şi trezire. M-am gândit la tine în serile de iarnă. M-am gândit la tine în serile de primăvară. M-am gândit la tine în serile de vară. Mă gândesc la tine în serile de toamnă. Îmi doresc atât de mult să te strâng în braţe şi să-ţi simt trupul apăsat din ce în ce mai aproape cu fiecare respiraţie. O, draga mea, o să înnebunesc dacă nu te văd, pentru că dorinţa aproape că explodează în mine. Vreau să te sărut şi să-ţi simt buzele fierbinţi lipite de ale mele în timp ce corpurile noastre devin unul. În noaptea asta tu nu vei fi să te mângâi, nu vor fi sânii tăi obraznici să te ridice spre sărutările mele, nu va fi mirosul părului tău... de fapt, nu va fi nimic. Inima ta va fi cu mine, dar somnul îmi va fi atât de gol. Te rog, vreau atât de mult să fiu soţul tău, nu doar cel căruia i se rupe inima să fie cu tine.
0 comments:
Trimiteți un comentariu