Când se trezea, în fiecare dimineaţă, îl căuta din priviri şi avea senzaţia că lipseşte jumătate din ea şi chiar aşa era. Se întreba unde ar putea fi de douăzeci de ori pe zi. Avea nevoie de dragostea lui ca un reper al existenţei ei. Când mergea la culcare nu uita să-i păstreze loc, se lipea cât mai mult de perete şi lăsa goală cea mai mare parte a patului. Era întotdeauna conştientă de prezenţa lui, prezenţă care nu o părăsea niciodată.
...dar în seara aia realizase că poate nu va fi acolo pentru mult timp. Cât de puternică e iluzia şi cât de tare doare când se destramă. Îşi ţinea braţele în jurul corpului, de parcă i-ar fi fost frig. Se privea în oglindă, dar nu reuşea să distingă nimic. Părul îi era în dezordine, iar bărbia îi tremura. Arăta ca unul care a pierdut trenul, după ce a pierdut autobuzul, după ce i s-a furat maşina. A stins lumina şi a închis uşa, rezemându-se cu spatele de ea, şi a alunecat încet până a atins podeaua.
În momentul acela a dispărut în ea, concentrându-se asupra unui singur lucru. Gândurile i se plimbau pline de el. Figura lui şi senzaţia „se face tot mai târziu” i-au dus simţurile într-o anxietate totală. Sufletul ei tânjea şi nu mai cunoştea odihna. Totul părea să se dizolve în jurul ei cu o viteză ameţitoare. Timp de un minut şi-a apăsat o pernă pe faţă şi a ţipat. Îşi pierduse orice simţ, nu mai era decât doi ochi care se holbau la o fotografie. În jurul ei s-a făcut întuneric, iar ea căzuse în acel întuneric cald şi moale.
Când s-a trezit era calmă, ştiind că nimic nu le va toci dragostea şi nimeni nu le va strica viaţa. Realiza că aveau o viaţă profundă împreună, spre deosebire de toţi ceilalţi oameni de pe pământ, pe care nu le-o puteau arăta, explica sau împărtăşi. Trăind acolo departe era al ei, trăind dincolo departe era a lui. Dragostea nu e făcută doar din trupuri, adâncul inimii este locul unde suntem una.
0 comments:
Trimiteți un comentariu