Un copil nu povesteşte neliniştea. O trăieşte şi gata. Lasă să-i fie impusă. O păstrează într-un ungher al minţii, o acumulează, o congelează, o liofilizează. Şi apoi, brusc, când e adult, o regăseşte înlăuntrul său ca pe un calcar alb şi uscat. Nu mă mai gândeam la ea. Tu mi-ai adus-o în minte acum.
La ce e bună iubirea, dacă nu o împărtăşeşti cu celălalt?
2 comments:
hugs and kisses :)
Mulţumesc, Agatha. >:D<
Trimiteți un comentariu