Am trecut pe la tine, dar nu erai

Privesc leneşă la ceasul acela din camera cu ferestrele închise şi draperiile trase. E ora de taină, puţin trecut de miezul nopţii, când toate se pot întâmpla. Şi în semiîntunericul acesta palid al singurei lămpi ce stă aprinsă pe masă mă gândesc la anii trecuţi. Sunt aproape douăzeci şi unu. Sunt peste douăzeci de ani de când plutesc în voia curentului, de douăzeci de ani mă văd înecându-mă şi ştiu că eu sunt cauza morţii mele.

Mă privesc în oglindă. Stau în faţa ei, jucând parcă o scenă dintr-o piesă antică, o dramă în care zeii îşi aveau locul lor şi uimirea se aşterne pe chipul meu, dacă mai e loc pentru uimire în privirea, în gândurile sau în inima mea tulburată, plină de frământare şi îndoială şi de toate întrebările nerostite şi zguduirile neexplicate pe care nimeni niciodată nu se străduise să le afle, nici să le dea o rezolvare, un răspuns… Doar tu.

Tu eşti cel care îmi alină durerea. Vocea ta îmi dă fiori şi tu ştii asta. Şi vreau să te simt mereu, să faci parte din viaţa mea, să mă trezesc şi tu să fii acolo, lângă mine, să îmi dai „Bună dimineaţa”. Vreau ca legătura dintre noi să fie ca un fel de prietenie, mai strânsă decât altele, cea mai strânsă legătură de prietenie sau mai mult decât prietenia însăşi, legătura pe viaţă şi pe moarte care uneşte doi oameni făcându-i să nu se mai despartă unul de celălalt până la sfârşit: taina, secretul, vinovăţia comună, ceasurile acelor lungi nopţi de iarnă petrecute împreună, greşelile târâte împreună prin noroi, statul de veghe în clipele lungi de agonie când toate vedeniile şi coşmarurile vin să tulbure risipind pacea şi la sfârşit epuizarea, sfârşeala aceea liniştită pe care vom învăţa să o luăm drept pace. Vreau să te aud spunând „Tu eşti. Tu eşti cea pe care o vreau eu. Nu face aşa, te rog. Îţi promit că va fi bine. O să avem rareori soare şi în rest ploaia care ne udă, pentru că ploaia udă, moaie oasele, iar de la oase ajunge la suflet ca umezeala aceea care pătrunde încet, încet şi prinde mucegaiul pe pereţi şi cărunţeala în oameni, dar uite, bucură-te , acum nu plouă.”

Se face tot mai târziu. Am trecut pe la tine, dar nu erai...

photo