Te vreau, te caut, te chem, te văd, te aud, te visez...

Se lăsa noaptea, o noapte senină care a preschimbat cobaltul cerului într-un violet aprins, şi apoi întunericul, în care a rămas indigoul. Rămase privind prin fereastra îngustă, care dădea spre grădină, acoperită cu perdelele vechi pe care bunica lui le împletise în serile lungi de iarnă, depănându-i poveşti la gura sobei. Le cârpise cu grijă şi le spălase, le apretase şi le călcase. Privea îngândurat orizontul.
-Priveşti orizontul?
-Privesc orizontul, i-a răspuns el.
-Singura linie care frânge orizontul e curcubeul, a spus ea, amăgirea unui reflex optic, pură iluzie.
El continua să privească orizontul când, deodată, îi fulgeră prin minte întrebarea: Unde începe geografia unei femei? Începe de la plete, îşi răspunse el singur.
-Ştii că geografia unei femei începe de la păr? îi şopti la ureche.
Ea se culcase pe o parte şi îi întoarse spatele.
-Eu mă duc la culcare, sunt puţin obosită.
Îi veni să spună: te vreau, te caut, te chem, te văd, te aud, te visez, dar spuse cu glas stins:
-Pot să vin şi eu?
Şi fără să vrea merse cu gândul mai departe...
-Şi continuă cu ceafa şi cu spatele până unde se sfârşeşte coloana vertebrală şi acolo începe zona cea mai tainică, dar mai întâi trebuie să-ţi mângâi părul şi apoi să te scarpin pe ceafă încet... încet... Mi se pare că fără trupul tău mâinile mele au uitat să pipăie, au devenit urâte, uscate şi pline de pete.
-Ştii că mă gâdil, nu mă ciupi.
-Atunci te masez, te mângâi pe spate doar cu vârful degetelor.
-Dacă faci aşa, o să mă adormi, mă relaxează.
-Dormi, o să te trezesc eu.
Continuă să o mângâie cu mâna dreaptă, şi când, cu cea stângă, îi îmbrăţişă trupul, atingându-i sânii, ea şi dormea deja. Îi simţea cutele mici ale curburii, epiderma care se încreţea, roza din jurul sfârcurilor, cu atâtea punctişoare ca nişte seminţe ce vor să răsară sub pământ. Se gândi ce frumoasă era geografia unei femei, şi uşoară, dacă e cunoscută şi iubită. Şi pe când se gândea aşa simţi că şi trupul lui începea să respire în ritmul trupului pe care îl îmbrăţişase, închise ochii şi-si spuse: trebuie să rămâi treaz, aşteaptă, nu adormi chiar acum. Când deschise din nou ochii se zăreau zorii. În somn, ea trăsese peste ei pătura. Ori poate el, fără să-şi dea seama. O dezveli şi-i mângâie fesele. Mai întâi cu blândeţe, apoi mai tare, strângându-i-le. Ea se mişcă în somn şi scoase un geamăt înăbuşit.
-Ce minune de fund! E tot numai un zâmbet, nu-i tragic niciodată!
Ea se trezi.
-Ce spui?
El îi repetă, apoi îi spuse:
-E o poezie.
-Zăludule!
Chicoti şi îşi strânse picioarele.
-Te vreau.
-Intră.
-Aşa, pe la spate.
-Nu, vino peste mine, vreau să-ţi simt greutatea, vreau să mă acoperi.
-Nu mă aşteptam de la tine la una ca asta.
-E ceva firesc, ţine de amorul natural.
Şi îl îmbrăţişă.

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

-Mi-ar plăcea să mai dorm puţin, zise el, abia s-a luminat.
-N-ai dormit toată noaptea, te-am simţit, ce crezi, dacă te ţin îmbrăţişat, adormi mai uşor?
-Ştii bine că da.
-Vrei să-ţi şoptesc ceva?
-Mmm...
-Odată îmi cereai mereu să-ţi vorbesc, adormeai mai uşor. Ştii că nu prea am voce, dar o să încerc să îti fredonez un cântecel. Începe cu „te vreau” şi se termină cu „te visez”.

Spune-mi, dragostea mea, aşa ar fi, de va fi să fie?