Cumpărasem casa aceea pentru că era izolată. Iar păduricea apăruse ochilor mei aşa cum mi-o închipuisem în atâtea vise. Un omuleţ cu o faţă rotundă şi mustăţi căzute, cum numai francezilor le-ar putea fi îngăduit să poarte cu indiferenţă, gesticula cu mâini grase şi transpirate ca să mă convingă să cumpăr căsuţa dărăpânată. Era o fermă care avea volume ample, aşezată cu suavitate pe iarbă, scobitura întunecată şi neliniştitoare a fânăriei, plante căţărătoare care îi ascundeau zidurile crăpate care aveau nevoie de îngrijiri... Nu s-a obosit prea mult. O cumpăr, i-am spus, mirosul de iarbă şi lavandă este irezistibil. Romantismul meu încăpăţânat a fost norocul lui.
Nu avusesem nicio îndoială. I-am telefonat imediat anunţându-l că am găsit-o. A venit cu primul tren. Voia să fie sigur că nu mă poticnisem într-una din alegerile mele nechibzuite şi pripite. L-a convins chipul meu fericit.
Pinii maritimi presăraţi peste tot, susţinuţi cu greutate de rădăcini mari, contrastau cu grâul copt şi tufele de lavandă crescute de jur împrejur. Un amestec de sentimente care oscilau între violenţă şi blândeţe, seduse de nevoia de armonie şi aprinse de frenezia contrastelor. În câţiva ani, am scos din acest spaţiu o grădină de o cuminţenie firească, fără să aibe pretenţia că e solemnă. Lipsită de ostentaţie. Este primitoare şi îmi place s-o am bine îngrijită...
Acum îi simt lipsa. Totul mi se pare lipsit de viaţă. El era stropul de culoare din grădina mea. Lumea zice că e din cauza iernii, dar zăpada de săptămâna trecută s-a topit aproape complet, au mai rămas câteva semne sub smocurile de iarbă care apar neregulat pe pământ, înălbite de roua rece şi misterioasă. Culorile sunt fragede, dar nu iarna le-a făcut palide. Iarna aici e blândă şi liniştitoare.
...era o casă pe care timpul o sfârtecase, dar în ziua în care am văzut-o prima oară, ochii meu au străbătut grădina, curăţind-o de buruieni şi de plante, cu o frumuseţe inutilă şi sălbatică. Mi-a trebuit puţin ca să mi-o închipui aşa cum o vezi acum. Cu fiecare zi se transforma, ca o maree lentă şi regulată, ritmată de dorinţa mea...
Ştii ce mi-ar plăcea? Mi-ar plăcea să îl urmez într-o zi de sfârşit de iunie, când parfumul lavandei pătrunde în nări, se insinuează în piele, invadează camerele... La sfârşitul verii o culeg şi închid grăunţele violete în săculeţe de pânză. Omoară moliile din pricina intensităţii aromei. Să mori în mijlocul lavandei e o idee, nu crezi?
Trebuie să adaug în testamentul meu că doresc să mi se pună pe mormânt legături de lavandă proaspete. O pedeapsă pentru fiii şi nepoţii care vor revendica şi casa asta...
Nu am ştiut niciodată ce înseamnă să trăieşti un vis... Pentru că visele sunt efemere şi uneori imposibile. Aşa că mă întreb: cum ajung visele să se sfârşească?
0 comments:
Trimiteți un comentariu