Eu către supraeu pierdut

Cum vrei... aşteptăm. Asta e, aşteptăm. Ce? Aşteptăm pentru a aştepta. Aşteptăm împreună să se lumineze de ziuă. Aşa că acum eu sunt aceea care stau în fotoliul tău, între pereţii tăi şi amintirile tale. Tu te-ai săturat să veghezi un trecut îndepărtat care se fărămiţa în memoria ta, te-ai săturat să aduni crâmpeie de viaţă ca piesele desperecheate ale unui joc de imagini în mijlocul cărora tu nu vei regăsi niciodată imaginea ta. Obosită de aşteptare, ai plecat, tăcută, încredinţându-mi ştafeta aşteptării tale. Te-ai afundat în somn fără să previi, fără să te plângi, dar şi fără să laşi vreun mesaj, vreo indicaţie, vreun sfat. Şi eu trebuie să descifrez somnul tău, să pricep frazele tăcerii tale. Oare vei părăsi acest corp duşman pe care nu-l mai voiai? Vei traversa în noapte şi în sens invers prin toate nopţile de vis, de veghe sau absenţă care ţi-au marcat viaţa?

Somnambulă, de-a lungul câtor acoperişuri, culmi sau prăpăstii ai mers? Din câte vise te-au trezit goluri neaşteptate sub paşii tăi timizi, râuri săpate deodată şi surpând cărările tale fragile, opriri neprevăzute la marginea podurilor rupte şi în faţa ta malul inaccesibil, bogăţii transformate în nisip între degetele tale întinse?

Somnambulă în echilibru pe muchia vieţii tale, câte treziri bruşte n-ai îndurat? Vei putea în sfârşit să mergi, liberă, departe de neputinţă, vei putea să-ţi iei zborul fără să fii deranjată şi trezită pentru zile care n-au fost niciodată mai bune?

Eu aş vrea ca această noapte pe care tu ai ales-o ca să te plimbi să dureze la nesfârşit şi tu să rătăceşti în pace pe aripile vântului, printre colinele somnului tău. Aş vrea să nu te părăsesc încă, să-ţi ghicesc itinerariul şi să te urmez în meandrele uitării în care tu te afunzi. Şi dacă trebuie să-ţi pierd urma, cel puţin să nu fie prea repede, să am timp să spun adio siluetei tale tremurătoare la marginea orizontului.

Aştept şi am timp să aştept. Ceva în culoarea nopţii, în ritmul pulsaţiilor tale şi a răsuflării tale liniştite, ceva în curba îndărătnică a pleoapelor tale închise îmi spune că nu trebuie să aştept întoarcerea ta. Somnul tău, de data asta, ascunde o plecare definitivă, dar nu mi-e teamă. Veghez.

În curând va fi o nouă dimineaţă. Tu vei fi deja departe. Cu toate că dorinţa mea de a dormi lângă tine e mare, va trebui totuşi să mă mişc, căci eu am un Turn cu ceas de vizitat, căci eu sunt încă printre cei vii. La ei nu poate fi vorba să dormi ziua fără pretext şi să vorbeşti unei umbre. Va trebui chiar să-i chem şi ei se vor repezi la căpătâiul tău.

Fără ca ei să ştie, eu voi cunoaşte două vieţi paralele: aceea, vizibilă, care va însoţi corpul tău acolo unde ei vor decide să-l conducă şi cealaltă, nocturnă, moştenire de umbre şi lumini, clipe fugare, scene trăite şi visate ale vieţii unei femei care moare în noaptea asta.