Diversitatea lor se manifestă în certuri violente şi tonice. În faţa frumuseţii, ea nu ştia să tacă. El alegea pauze contemplative. Situaţia lor de iubiţi era, cel puţin în aparenţă, mai puţin dramatică. Se gândea adesea la acest fapt.
- Îmbrăţişează-mă.
- Da.
O făcea cu indolenţă, ca să o potolească. Dorea cu disperare să aibe nevoie de ea. Uita de somn, iar lacrimile îi curgeau fără ca ea să le poată ascunde înainte ca el să-şi dea seama. Nu mai avea forţă, nici tonalitate vocală. Era o fiinţă fără apărare, legată de voinţa lui.
- Voiam doar să ştiu cum te simţi.
Atunci el se aşeză, acceptând, împotriva propriei voinţe, un duel extenuant cu sufletul.
- Iubirea are nevoie de cuvinte. Eu am nevoie de ele. Trebuie să ştiu cum te simţi. Cum trăieşti. Ce ai înăuntru.
Genul acesta de întrebări îl plictisea şi e foarte probabil că doar ea era iubire.
Pentru că am promis cândva (adică aici) că voi scrie o simfonie a iubirii...
0 comments:
Trimiteți un comentariu