Se afișează postările cu eticheta sfârşit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfârşit. Afișați toate postările

Dinspre sfârşit înapoi: eternă transformare sentimentală

14 ianuarie 2012

Eternul meu Jurnal,

Ştiu că s-ar fi cuvenit să aştept mai puţin ca să mă hotărăsc să-ţi scriu adio, însă mi-era teamă că înţelesul cuvintelor se va pierde. Sunt foarte schimbată, îţi spun. Îmi aduc aminte că viaţa mă scotea din răbdări şi că, la un moment dat, o înduram ca pe un rău care mai avea să dureze numai câteva luni. Dar această amintire îmi pare acum c-ar fi a cuiva neavând nicio legătură cu mine. Nu văd de fel de ce să plec, după cum nu văd bine de ce să stau locului. Sunt obosită, dar în oboseala mea mi se pare că nu e rău când mă odihnesc. Viaţa mă plictiseşte şi mă distrează. Să te naşti, să creşi mare, să faci tărăboi, să pui la inimă totul, să măsori orbita cometelor şi, după un răstimp, să te culci acolo, în iarba unui cimitir. Piesa îmi pare îndeajuns de caraghioasă ca să fie văzută până la sfârşit.
Cândva credeam, că obişnuinţa cu necazurile ori nenorocirea de a fi o fire sumbră stingheresc, încurcă dorinţele şi viziunile noastre, ne schimonosesc însăşi viaţa prin acel sentiment de deşărtăciune. Ei bine, acum sunt de părere că eşecul înseamnă întârziere, nu înfrângere. Iar întârzierea asta îmi prieşte... timpul îmi prieşte. Dragul meu, nu numai că sunt mulţumită, nu numai că voi fi mulţumită, dar dacă presupunerile admisibile pe care le-aş putea face s-ar împlini, voi fi şi atunci mulţumită. :)
Se vorbeşte despre oameni care se îndestulează cu sine, se nutresc din propria înţelepciune... Dacă au eternitatea înaintea lor, îi admir şi îi invidiez, dar dacă n-o au, nu-i înţeleg. Cât despre mine... eu încetez să-ţi mai împărtăşesc ceea ce simt, ceea ce aş dori, ceea ce sunt. Nu-ţi voi mai dezvălui nevoile, secretele, abia îmi vei mai cunoaşte dorinţele. Probabil te vei întreba unde este acela care nu mă mai are? Unde este prietenul care n-a mai răspuns la telefon? Iată răstimpul întunecat pe care tristeţea lui şi l-a dorit. Cum îl foloseşte? Oare se plimbă? Se gândeşte la părerile mele de rău şi la golul anilor săi? O fi ascultând pe la scăpătatul soarelui, ca şi cum sonurile pianului urmează să-i ajungă la urechea-i singuratică? Vede aievea iasomiile împrăştiate pe terasa mea? Îmi vede boneţica trecând pe după rămurelele lor înflorite? Priveşte pe nisip urma pantofilor mei? Se întinde să respire adânc adierea nopţii?
Deşarte visuri, îţi spun. Căci într-o zi, am deschis o gaură în cer şi viaţa s-a strecurat. O frunză lipită pe geam m-a schimbat. Nu ştiu când am să mă mai întorc la tine, prieten etern, îţi voi aparţine mereu ca un vis nocturn. Dar azi, pe ultima ta filă, eu întruchipez fericirea.


Eu către supraeu pierdut


Cum vrei... aşteptăm. Asta e, aşteptăm. Ce? Aşteptăm pentru a aştepta. Aşteptăm împreună să se lumineze de ziuă. Aşa că acum eu sunt aceea care stau în fotoliul tău, între pereţii tăi şi amintirile tale. Tu te-ai săturat să veghezi un trecut îndepărtat care se fărămiţa în memoria ta, te-ai săturat să aduni crâmpeie de viaţă ca piesele desperecheate ale unui joc de imagini în mijlocul cărora tu nu vei regăsi niciodată imaginea ta. Obosită de aşteptare, ai plecat, tăcută, încredinţându-mi ştafeta aşteptării tale. Te-ai afundat în somn fără să previi, fără să te plângi, dar şi fără să laşi vreun mesaj, vreo indicaţie, vreun sfat. Şi eu trebuie să descifrez somnul tău, să pricep frazele tăcerii tale. Oare vei părăsi acest corp duşman pe care nu-l mai voiai? Vei traversa în noapte şi în sens invers prin toate nopţile de vis, de veghe sau absenţă care ţi-au marcat viaţa?
Somnambulă, de-a lungul câtor acoperişuri, culmi sau prăpăstii ai mers? Din câte vise te-au trezit goluri neaşteptate sub paşii tăi timizi, râuri săpate deodată şi surpând cărările tale fragile, opriri neprevăzute la marginea podurilor rupte şi în faţa ta malul inaccesibil, bogăţii transformate în nisip între degetele tale întinse?
Somnambulă în echilibru pe muchia vieţii tale, câte treziri bruşte n-ai îndurat? Vei putea în sfârşit să mergi, liberă, departe de neputinţă, vei putea să-ţi iei zborul fără să fii deranjată şi trezită pentru zile care n-au fost niciodată mai bune?
Eu aş vrea ca această noapte pe care tu ai ales-o ca să te plimbi să dureze la nesfârşit şi tu să rătăceşti în pace pe aripile vântului, printre colinele somnului tău. Aş vrea să nu te părăsesc încă, să-ţi ghicesc itinerariul şi să te urmez în meandrele uitării în care tu te afunzi. Şi dacă trebuie să-ţi pierd urma, cel puţin să nu fie prea repede, să am timp să spun adio siluetei tale tremurătoare la marginea orizontului.
Aştept şi am timp să aştept. Ceva în culoarea nopţii, în ritmul pulsaţiilor tale şi a răsuflării tale liniştite, ceva în curba îndărătnică a pleoapelor tale închise îmi spune că nu trebuie să aştept întoarcerea ta. Somnul tău, de data asta, ascunde o plecare definitivă, dar nu mi-e teamă. Veghez.
În curând va fi o nouă dimineaţă. Tu vei fi deja departe. Cu toate că dorinţa mea de a dormi lângă tine e mare, va trebui totuşi să mă mişc, căci eu am un Turn cu ceas de vizitat, căci eu sunt încă printre cei vii. La ei nu poate fi vorba să dormi ziua fără pretext şi să vorbeşti unei umbre. Va trebui chiar să-i chem şi ei se vor repezi la căpătâiul tău.
Fără ca ei să ştie, eu voi cunoaşte două vieţi paralele: aceea, vizibilă, care va însoţi corpul tău acolo unde ei vor decide să-l conducă şi cealaltă, nocturnă, moştenire de umbre şi lumini, clipe fugare, scene trăite şi visate ale vieţii unei femei care moare în noaptea asta.

Sufletul cere morfină


"Nu ştiu ce se-ntâmplă încă, o mare parte din mine începe să plângă. Sufletul cere morfină, vreau înapoi. Vă rog duceţi-mă înapoi..."

Late night calls that never end...


„I miss what could, could have been... Late night calls that never end... I miss how you would hold me close like you'd never let me go... Why can't we rewrite our history?”

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template