Acum câţiva ani am făcut un pariu. L-am pierdut. L-am pierdut demult, dar abia acum recunosc că l-am pierdut. Dar nu despre asta voiam să scriu. Voiam să scriu despre revolta femeii-artist care, pentru că înţelege munca bărbatului şi cere mai puţin decât oricine, nu este tratată ca o femeie. Femeia primitivă, care pretinde viaţa întreagă a bărbatului şi care urăşte munca bărbatului, capată tot ce vrea. Eu capăt dragostea egoiştilor pentru că mă potrivesc în planul creaţiei lor. Şi m-am săturat de dragoste egoistă. M-am săturat. M-am săturat de moarte. Eu nu îi cer bărbatului să renunţe la munca lui pentru mine. Intru în muncă, o alimentez, o susţin, dar, cu cât cer mai puţin, cu atât sunt tratată mai mult ca un coleg de muncă. Şi de asta m-am săturat. Mi.am jucat minunat rolul. Eu sunt întotdeauna femeia la care bărbaţii vin când se satură de femeia primitivă. Dar această femeie primitivă care a strigat şi a urlat, care şi-a ridicat în slăvi drepturile, care a distrus munca, a dispreţuit-o, această femeie a căpătat întotdeauna cea mai bună parte din viaţa bărbaţilor. Eu am parte de ei când vor să creeze, când îşi doresc pace şi înţelegere şi m-am săturat de minunatul meu rol. Mă flatează şi mă laudă pentru că nu sunt sufocantă, pentru că mă potrivesc în noua lor schemă. Şi înfometează femeia din mine.
Cotlet de miel – o rețetă de Paște
-
Azi vin cu o propunere cu carne -cotlet de miel – o rețetă de Paște. Da, cu
carne, chiar dacă sunt vegetarian convins, nu fac o religie din asta, nici
lu...
Acum o zi
0 comments:
Trimiteți un comentariu