Tu

Ab to yeh jeena tere bin hain saza... Ho mil jaaye is tarah... do leharen jis tarah, phir ho na judaa. Haan yeh vaada raha. Main aawaaz hoon to tu hai geet mera, jahaan se niraala manmeet mera...

Kisi mod pe bhi na ye saath toote...
Mere haath se tera daaman na chhoote...
Kabhi khwaab main bhi tu mujhse na roothe...
Mere pyaar ki koi khushiyaan na loote.

Kabhi zindagi mein pade mushkilein to mujhe tu sambha le tujhe main sambha loon.

Cu gândul la el

Dragul meu,

Un rând în grabă îţi scriu, să-ţi spun că te iubesc azi mai mult decât oricând, că niciodată nu văd ceva frumos fără să mă gândesc la tine, că nu simt savoarea fericirii decât cu gândul la tine, că soarele nu poate străluci fără tine, iar păsările nu pot cânta triluri, florilor le lipsesc frumuseţea şi parfumul. Totul este o risipă lipsită de sens. Te iubesc, dragul meu... mi-ai îndeplinit ambiţia, mi-ai realizat speranţele, mi-ai transformat toate visele în realitate. Mă plimb printre rândurile scrisorii mele, iar în toate gândurile acestea aşternute eşti tu. Ştiu că eşti mereu cu mine, îţi simt atingerea uneori, în liniştea sfârşitului de zi. Azi-noapte, încă o dată, nu m-ai lăsat să dorm. Înainte să mă culc m-am dat la o parte, ţi-am făcut loc şi am încercat să-mi imaginez că eşti cu mine şi că ne ţinem în braţe strâns.
Voi fi întotdeauna lângă tine, în cele mai fericite zile şi în cele mai întunecate nopţi... mereu, mereu. Şi dacă va fi o briză uşoară peste obrazul tău, aceasta va fi respiraţia mea. Asta ca să ştii, că tot ce simt pentru tine n-ar putea dispărea vreodată. Te iubesc şi îmi este dor de tine, oricât ai fi de aproape, din toată inima.
Asta ca să ştii.

Cu gândul la ea


Iubita mea,


E aproape ora de culcare, dar nu am putut să mă retrag fără să-ţi spun „Te iubesc”. Te iubesc până când dorinţa de tine, durerea din inimă şi singurătatea ameninţă să mă cuprindă complet. Chiar şi în ciuda oamenilor din jurul meu, singurătatea aceea este mereu acolo, pentru că doar tu contezi. Te caut în cea mai amorţită încremenire sau când ploaia cade cu zgomot pe acoperişul tău sau când zăpada străluceşte pe geamurile tale şi tu zaci între somn şi trezire. M-am gândit la tine în serile de iarnă. M-am gândit la tine în serile de primăvară. M-am gândit la tine în serile de vară. Mă gândesc la tine în serile de toamnă. Îmi doresc atât de mult să te strâng în braţe şi să-ţi simt trupul apăsat din ce în ce mai aproape cu fiecare respiraţie. O, draga mea, o să înnebunesc dacă nu te văd, pentru că dorinţa aproape că explodează în mine. Vreau să te sărut şi să-ţi simt buzele fierbinţi lipite de ale mele în timp ce corpurile noastre devin unul. În noaptea asta tu nu vei fi să te mângâi, nu vor fi sânii tăi obraznici să te ridice spre sărutările mele, nu va fi mirosul părului tău... de fapt, nu va fi nimic. Inima ta va fi cu mine, dar somnul îmi va fi atât de gol. Te rog, vreau atât de mult să fiu soţul tău, nu doar cel căruia i se rupe inima să fie cu tine.
...te vreau. „Vreau” este un cuvânt atât de mic şi tu ştii tot ce înseamnă el pentru noi.

photo

Se face tot mai târziu

Când se trezea, în fiecare dimineaţă, îl căuta din priviri şi avea senzaţia că lipseşte jumătate din ea şi chiar aşa era. Se întreba unde ar putea fi de douăzeci de ori pe zi. Avea nevoie de dragostea lui ca un reper al existenţei ei. Când mergea la culcare nu uita să-i păstreze loc, se lipea cât mai mult de perete şi lăsa goală cea mai mare parte a patului. Era întotdeauna conştientă de prezenţa lui, prezenţă care nu o părăsea niciodată.
...dar în seara aia realizase că poate nu va fi acolo pentru mult timp. Cât de puternică e iluzia şi cât de tare doare când se destramă. Îşi ţinea braţele în jurul corpului, de parcă i-ar fi fost frig. Se privea în oglindă, dar nu reuşea să distingă nimic. Părul îi era în dezordine, iar bărbia îi tremura. Arăta ca unul care a pierdut trenul, după ce a pierdut autobuzul, după ce i s-a furat maşina. A stins lumina şi a închis uşa, rezemându-se cu spatele de ea, şi a alunecat încet până a atins podeaua.
În momentul acela a dispărut în ea, concentrându-se asupra unui singur lucru. Gândurile i se plimbau pline de el. Figura lui şi senzaţia „se face tot mai târziu” i-au dus simţurile într-o anxietate totală. Sufletul ei tânjea şi nu mai cunoştea odihna. Totul părea să se dizolve în jurul ei cu o viteză ameţitoare. Timp de un minut şi-a apăsat o pernă pe faţă şi a ţipat. Îşi pierduse orice simţ, nu mai era decât doi ochi care se holbau la o fotografie. În jurul ei s-a făcut întuneric, iar ea căzuse în acel întuneric cald şi moale.
Când s-a trezit era calmă, ştiind că nimic nu le va toci dragostea şi nimeni nu le va strica viaţa. Realiza că aveau o viaţă profundă împreună, spre deosebire de toţi ceilalţi oameni de pe pământ, pe care nu le-o puteau arăta, explica sau împărtăşi. Trăind acolo departe era al ei, trăind dincolo departe era a lui. Dragostea nu e făcută doar din trupuri, adâncul inimii este locul unde suntem una.

După un 20, un 21 şi un 26 pe nedrept, apare un nu contează, eu tot te iubesc!


Lady, I'm your knight in shining armor and I love you
You have made me what I am and I am yours
My love, there's so many ways I want to say I love you
Let me hold you in my arms forever more

You have gone and made me such a fool
I'm so lost in your love
And oh, we belong together
Won't you believe in my song?


Lady, for so many years I thought I'd never find you
You have come into my life and made me whole
Forever let me wake to see you each and every morning
Let me hear you whisper softly in my ear


In my eyes I see no one else but you
There's no other love like our love
And yes, oh yes, I'll always want you near me
I've waited for you for so long


Lady, your love's the only love I need
And beside me is where I want you to be
'Cause, my love, there's somethin' I want you to know
You're the love of my life, you're my lady!

9 luni, 1 săptămână şi 5 zile

Te port în gând, nu uita


Dragă Jurnalule,


Tu, mai mult ca oricine, ştii cât de mult urăsc dimineţile. Ieri am ajuns, cu paşii mei nocturni, la micuţa cafenea de altădată. Şi am găsit-o la fel ca atunci. Atunci când ea apăruse în balconul de deasupra... Oare îşi mai aminteşte? Sunt sigur, îşi aminteşte ca şi mine, numai că din alt punct de vedere, pentru că eu o priveam de jos, iar ea mă privea de sus. Vrem să înfrumuseţăm amintirile? Sau să le falsificăm? De asta există memoria. Oare sunt confuz? Ei bine, sunt confuz. Dar tu, dragul meu Jurnal, ştii că totul e confuz. Eu încerc doar să aşez această confuzie într-o ordine mai mult sau mai puţin plauzibilă. Iar plauzibilitatea presupune falsitate, fie ea şi involuntară.
Stând în cafenea, bând suc de portocale, visam la lumi posibile, lumi îndepărtate pe care le presupuneam dincolo de oceanul vieţii, pe un ţărm îndepărtat la care nu voi acosta niciodată. Dar iată, în schimb, în clipa în care mă gândeam la toate astea, dragul si unicul meu prieten, s-a întâmplat un miracol nefericit. Unul din acelea pe care viaţa ni le rezervă ca noi să intuim ceva din ceea ce a fost, din ce ar putea fi şi din ceea ce ar fi putut să fie. O sugestie pe care e nevoie s-o culegem din zbor...
M-am gândit că „de la musique avant toute le chose”. Şi am repetat sintagma cu voce tare şi... Ştii, nu poţi rosti nepedepsit anumite cuvinte, pentru că ele înseamnă lucruri.
Da, e adevărat, nimeni nu va putea să ne răpească ceea ce am trăit, mai ales dacă vom căuta interstiţiile. Dar mă întreb, de ce nu le-am căutat niciodată? Aş vrea să îi pot da întâlnire într-o altă cafenea, care să nu fie cea greşită, unde ne-am aşteptat unul pe altul în zadar. Dar nu ştiu unde se află. Poate într-o altă viaţă, care cu siguranţă nu va fi a noastră. Jocurile de-a existenţa, cum ştim, sunt interzise tocmai de ceea ce, trebuind să existe, a şi trecut... Este acel minuscul, hilar şi, totuşi, de netrecut, „acum e momentul!” pe care ni-l impune viaţa.
Dar eu încă o port cu mine în gând. Pentru totdeauna.

Azi

Cineva vorbeşte mult... Ai ceva de zis?
Vorbeşte mai tare că nu te aud.

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template