Povestea cizmuliţelor noastre :)

„Un copil, la grădiniţă, încerca să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit, totuşi, să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: „Doamna, dar sunt puse invers...”. Într-adevar, erau pe picior greşit... Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când iar cizmuliţele erau încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci băieţelul a zis: „Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!”. În loc să strige la el: „De ce nu mi-ai spus?!”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o dată s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus: „Sunt cizmuliţele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.”. Acum ea nu mai ştia ce să facă... Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat: „Şi acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!”. Răspunsul?

„Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd...””

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2009

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără
înştiinţarea, respectiv aprobarea proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

„Încurcătura unui copil răsfăţat” - site realizat de Blogger în colaborare cu Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template