Cuvântul zilei: prudenţă

Jurnalul meu,

O zi ciudată, ziua de astăzi, cu un soare orbitor. Iau o pilulă şi aş vrea să mă înec înăuntru. Ca să mă desprind. Şi vine seara fără ca să se schimbe ceva din jurul meu.  Pe cer a apărut luna. E mare, nici argintie, nici albă. Are culoarea oţelului. Dacă ar putea vorbi, ar propovădui prudenţa. Tocmai ea, care nu a făcut decât să-mi dăruiască iluzii! Sufletul meu făcut zdrenţe rătăceşte...

Iar acum, exerciţiul pentru care el m-a antrenat luni întregi... să-l evit, să nu-l mai sun, să nu-l mai văd, să mă ascund de ochii lui ca să nu citească într-ai mei cât de mult îmi lipseşte, câtă nevoie am de iubirea sa. Nici măcar nu mai plâng. Totul e închis înăuntru împreună cu o tristeţe care pare a nu mai avea sfârşit. Oare asta e iubirea? Spune-mi tu, te rog... Un nu ştiu cine considera că a fi adulţi înseamnă a fi singuri. Dar eu nu vreau să fiu adultă. Vreau să fiu iubită, iubită cu adevărat. Vreau să mă vindec. Vreau să nu îl mai văd, vreau să nu îl mai salut, dacă îl întâlnesc, vreau să merg împotriva raţiunii sale. Trebuie să îmi stăpânesc instinctele. Nu mai pot să ascult muzică şi nici să citesc cărţi pentru că fiecare notă, frază nu e decât o pură şi dureroasă evocare... Vreau să nu mai fiu în ziua în care îşi va da seama de acest lucru.

Întotdeauna s-a întâmplat aşa. Reuşeam să-mi construiesc ziduri protectoare, să-mi recuperez virginitatea existenţială până la bărbatul următor care, fără politeţe, sfărâma apărarea mea de netrecut. Un joc de construcţie şi de distrucţie. Oare aşa a fost viaţa mea, dragul meu Jurnal? Cred că nu am găsit cărarea cea dreaptă. Înaintez urmând intuiţia care mă conduce spre pericole necunoscute. Într-adevăr, nu am pierdut niciunul...


P.S.: Crăciun fericit, Jurnalule.