A treia cale

Jurnalul meu,

„A treia cale” a noastră există. Chiar dacă uneori e invizibilă până şi pentru inimile noastre. Pentru că la ea nu se ajunge pe calea firului de telefon, nici pe calea aerului, nici pe căi scurte. Este calea interioară, aceea care leagă două fiinţe, chiar dacă ele nu se văd, chiar dacă nu se aud, chiar dacă nu se ating. E o cale plină de lumină, de gânduri, de idei. E o cale care are puterea să şteargă neliniştea. Şi care trebuie şi e în stare să dea uşurare când te simţi trist, poate puţin singur. Şi ai dorinţa de a îmbrăţişa, pierzându-te unul în celălalt. Poate este o cale de iubire. Această cale transparentă între mine şi el există. Eu sunt sigură. Calea noastră invizibilă este bogată şi fecundă. Nimeni nu va putea să i-o ia. Nimeni nu va putea să mi-o ia. Acolo suntem el şi cu mine. Şi nu supărăm pe nimeni. E o cale de lumină unde timpul nu există. Deoarece timpul interior nu are limite. Şi nu suferă dezaprobările. Nu vreau să se închipuie refuzat. Eu locuiesc pe strada sa invizibilă. Dacă noi ne-am întâlnit după luni în care numai ne zărisem înseamnă că sufletele noastre, inimile noastre şi trupurile noastre aveau nevoie să se întâlnească. Chiar dacă de o parte sunt responsabilităţile vieţii, noi nu trebuie să ştergem „calea” noastră. Să stăm împreună ne face bine. Şi lui, şi mie.

Vreau să-ţi povestesc călătoria mea prin infern. Când găseşti o oră, îmi fac timp şi te duc să vezi un colţ. Acum mă duc să pap ciorbă.