Scumpul meu, dragul meu Jurnal,
De câteva zile mă urmăreşte în mod obsedant acelaşi vis. Pur şi simplu nu-mi dă pace! Închid ochii, adorm, nu trec 5 minute şi apare...
Punct de plecare: era odată o pădure. Iar în mijlocul pădurii, o casă. Iar în faţa casei o grădină. Iar în grădină, garduri vii, plantate în labirint, după modelul italienesc şi doi palmieri frumoşi. Iar sub palmieri, patru băncuţe aşezate spate în spate, în aşa fel încât cine stă pe una nu poate privi persoana aflată pe cealaltă. Şi pe una din bănci e o domnişoară, pe cealaltă, alta. Vine un tânăr. Observă prima domnişoară şi se aşază lângă ea. Stau împreună un timp, după care ea începe să acorde mai mult interes oamenilor ce se plimbau prin grădină. Atunci e momentul în care el observă cealaltă domnişoară. Se ridică şi se aşază pe bancă lângă ea. Vorbesc, zâmbesc, trăiesc. Se simţeau bine doar că... din când în când tânărul acesta îşi mai aducea aminte de prima domnişoară şi se mai ducea şi lângă ea pe bancă. Ea nu prea îi simţea lipsa, era ocupată să deseneze obiecte de decor pentru grădină, în schimb, a doua domnişoară îi simţea mult lipsa atunci când el nu era lângă ea. Nu mai putea mânca, nu mai putea privi păsărelele, nu-i mai plăcea grădina, nimic nu mai era frumos. Şi zilele au trecut, dragul meu Jurnal... Şi tânărul continua să oscileze între cele două domnişoare... Şi nu aş putea să îţi spun la care se gândea mai mult... Ştiu doar că începuse să-i zică celei de a doua că e viaţa lui, după care pleca la prima şi i-o trăgea. Revenea la a doua şi îi şoptea că o iubeşte şi apoi se ducea iar la prima şi făceau sex. Poate îi spunea şi ei că o iubeşte. Poate chiar o iubea. Poate se plictisea. Înţelegi?
Rahat. Dacă nu am înnebunit după tot ce s-a întâmplat zilele astea, n-o să înnebunesc niciodată.
0 comments:
Trimiteți un comentariu